Mariana Pachis: «La „Puppets Occupy Street” mă simt mai artist ca oriunde!»

PUPPETS BLITZ

 «Festivalul „Puppets Occupy Street” mă face să îmi dezvolt şi mai mult imaginaţia. Aici mă simt mai artist ca oriunde, pentru că vin foarte mulţi iubitori de artă şi performeri cu totul speciali, din toată ţara şi –  în anii trecuţi – şi din străinătate». Rostite de Mariana Pachis, artistul complex şi de o creativitate fabuloasă, aceste cuvinte au o însemnătate cu totul specială pentru festivalul de la Craiova!

E greu (spre imposibil!) să cuprinzi în câteva paragrafe activitatea pe care Mariana Pachis o are. Este scenograf, regizor, grafician, e omul care a ridicat la rang de artă spectacolul prin care spune poveşti în nisip. E prima autoare din lume de Sand Art, iar în anul 2013 a intrat în Cartea Recordurilor desenând în timp real în nisip timp de 9 ore, la -6 grade Celsius. E prima autoare din lume de artă cinetică cu lichid magnetic (Paris, 1996). Pentru inovaţiile sale, a câştigat Medalia de Aur la Salonul de Inventică de la Bruxelles şi Marelele Premiu la Nuremberg (1993). Iar enumerarea realizărilor sale poate continua...

Mariana Pachis vine la Festivalul „Puppets Occupy Street” încă de la prima ediţie, din 2014, şi are aici o relaţie aparte în primul rând cu copiii şi tinerii, pentru care a organizat în fiecare an ateliere de creaţie. „Pentru mine, interacţiunea cu ei este o bază constantă de dezvoltare a creativităţii. Îi iubesc foarte mult!”, mărturiseşte. Doar astă-seară mai puteţi participa la cele trei ateliere ale sale, care au loc în Piaţa „Mihai Viteazu”: de pictură cu ciocolată (orele 19.00-20.00), de confecţionat păpuşi şi măşti supradimensionate din materiale reciclabile (orele 20.00-21.00) şi de poveşti cu ajutorul nisipului (orele 21.00-22.00). Accesul este gratuit, iar măsurile de siguranţă şi protecţie, respectate cu stricteţe!

Sunteţi un artist complex şi de o creativitate fabulosă: scenograf, regizor, grafician, prima autoare din lume de Sand Art. Ca promotor cultural aţi primit o mulţime de premii şi alte distincţii. Afirmaţi, la un moment dat, că „artistul adevărat trebuie să ardă în fiecare clipă, să transforme totul în jur ca și cum ar respira”. Exact asta faceţi dvs.! Poate părea banală întrebarea, dar... cum aţi reuşit să vă dezvoltaţi atâtea pasiuni, de unde atâta inspiraţie, atâta energie să experimentaţi şi să inovaţi în artă?  

De mică îmi doream să ştiu mai multe, să fac ce fac alţii într-un mod firesc, după ce studiază şi au o profesie. Prima dată mi-am dorit să fiu dirijor de orchestră – stăteam în faţa televizorului şi dirijam orchestre şi mă gândeam că o să fiu primul mare dirijor femeie din lume! Făceam potretele membrilor familiei, cu detalii, mă tundeam singură – mă găsea mama cu bretonul precum tubulatura de la orgă! Mai fericită am fost când am descoperit că bunica mea strânge tot felul de materiale, fiind croitoreasă. M-am apucat de mică să cos, să tai... probabil că de-aici pasiunea mea să fac haine. Şi fac nu numai de scenă, ci şi pentru prietene... Şi spontan, aşa cum am făcut şi în festival, unde am mai aplicat câte o tăietură pe tricourile personalizate ale organizatorilor şi invitaţilor! Ideile vin. Mă uit la ceva şi-mi vin trei idei!

„Am absolvit Academia de Studii Economice în 1988 şi am fost un economist foarte bun. (...) Aparent cele două drumuri nu au nimic în comun... Niciodată nu m-am gândit să renunţ la partea artistică, am desenat încontinuu. Respiraţia mea este în culoare, în formă... Tot timpul modelez, nu am stare”.

Mai întâi, aţi urmat cursurile Academiei de Studii Economice – aşa s-ar putea explica faptul că sunteţi şi prima autoare din lume de artă cinetică cu lichid magnetic. Apoi v-aţi dus la Facultatea de Arte a Universităţii Hyperion. În ce împrejurări s-au intersectat aceste două drumuri, care – cel puţin aparent – n-au nimic în comun?  

Da... tata îşi dorea să fiu şi eu un om normal şi să fac o facultate normală! Am absolvit Studii Economice în 1988 şi am fost un economist foarte bun. Acolo am mers pe partea de cercetare şi am descoperit materiale noi, cum ar fi lichidul magnetic, cu care am făcut artă cinetică. Am fost, într-adevăr, prima autoare din lume, după mine a mai venit cineva din Grecia, care se numeşte Takis. O potrivire de nume: Pachis, Takis! Apoi, cineva în Japonia. În arta cinetică cu lichid magnetic deocamdată suntem 3, în Sand Art suntem deja 11 care facem filme în nisip în timp real. La partea aceasta eu am mai adăugat ceva: combin desenul în nisip, filmele în timp real, cu teatrul de umbre.

Ce m-a ajutat cel mai mult a fost lucrul în Ministerul Cercetării, unde eram obligată să citesc lucrările de bază. Cercetătorii noşti – care sunt bine cotaţi în străinătate – aveau lucrări foarte interesante. Le-am citit, le-am pus în „cutiuţa” mea, pe care am amestecat-o bine, şi am făcut alte invenţii şi inovaţii, care au fost apreciate. Aşa am luat Medalia de Aur la Bruxelles şi Marele Premiu la Nurenberg, făcând o piramidă modulară. Pentru că îmi place foarte mult să lucrez şi sticlă optică. Văd în minte un obiect, calculez cum se reflectă lumina în el. Dintr-unul care este mătuit eu obţin un obiect strălucitor şi transparent – bineînţeles, cu treceri multe de apă şi de pulberi diamantate.

Aparent cele două drumuri nu au nimic în comun... Niciodată nu m-am gândit să renunţ la partea artistică, am desenat încontinuu. Respiraţia mea este în culoare, în formă... Tot timpul modelez, nu am stare. Şi la Academia de Studii Economice cursurile mele erau cu tot felul de ornamente, de idei, de scenografii realizate spontan.

Mulţi mi-au zis că nu mai am nevoie să merg la Facultatea de Arte. Dar simţeam că nu ştiu multe lucruri şi mi-a fost util, chiar dacă am făcut Regie de Film şi Televiziune. Am învăţat să realizez un decupaj, să îmi editez filmele singură şi, mai mult, am învăţat să îmi fac singură muzica la filmele mele. Mi-am cumpărat softuri din Germania, le-am folost şi le folosesc în continuare. Nu m-am luat prea tare în serios cu această muzică, deşi eu am făcut 8 ani de vioară şi 2 de canto. Dar în momentul în care pe YouTube mi-au revendicat muzica alţii şi au zis că e a lor, m-am gândit că poate are ceva de spus. Cu drag îmi fac în spectacole ilustraţia muzicală, de multe ori o combin cu sunetul nisipului şi uneori mai şi cânt. În tinereţe eram atât de timidă... Aş fi vrut să urmez Conservatorul, eram soprană, dar aveam nişte emoţii fantastice! Şi atunci am ales partea din spatele scenei şi nu pe cea de prim-plan.

„Cât despre efemeritatea acestei arte... Eu înregistrez pe suport video tot ce fac, dar prea multă lume îmi spune că nu e suficient. Aşa că, de anul trecut, am definitivat o tehnică nouă de pictură în relief cu nisip. Nisipul devine monolit pe o pânză care va avea o durată de viaţă mult mai mare”.

Să ne oprim mai întâi la spectacolele vizuale Sand Art... deşi desenaţi în orice pulberi: sare, cafea, zahăr, făină... Vă prezentaţi, de obicei, lucrările în cadrul unor spectacole complexe, în care desenele în nisip realizate în cascadă completează o altă secveţă artistică, ca un film de animaţie în timp real. O poveste care transmite idei, mesaje, o operă pe care, deşi ştiţi că este efemeră, reuşiţi să o valorizaţi atât de bine! Cum este posibil?

Dacă ceilalţi colegi ai mei modelatori fac poveşti în nisip, eu am încercat să găsesc o nişă, să le spun altfel. Ce mă fascinează la ele este cum se înlănţuiesc în mintea mea, cum se transformă... Dacă în primul cadru am un pătrat, în al doilea îi fac acoperişul, iar în al treilea deja gândesc că am o familie care stă în casa respectivă. Spectacolele în care intervenţia mea este o scenografie activă – şi sunt live toate – sunt altfel.

Mie nu îmi plac spectacolele de teatru unde joacă actorul sau, dacă e balerin, să zicem, îşi face compoziţia lui. Mie îmi place ca scenografiile să fi un tot unitar cu ce se întâmplă pe scenă. Asta este o cerinţă a scenografului. Nu să vină cu un decor care îi place lui şi pe care să îl realizeze cât mai elaborat, să vadă lumea că ştie să facă schiţe frumoase, executate apoi într-un atelier de teatru sau televiziune. Îmi place ca, dacă tot sunt acolo, pe scenă, eu să fiu un actor vizual. Anul acesta, în februarie, am avut o premieră la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din Bucureşti – „Regatul Cascadelor”, cu acrobaţi internaţionali, actori foarte buni ca Magda Catone şi Maria Buză, artişti lirici. Decorul meu a fost parte integrantă din spectacol: am creat firide ale castelului în care evolua un acrobat, am spart firida şi acrobatul a putut să aibă un balans, am făcut un candelabru care s-a luminat în momentul în care o acrobată cobora pe eşarfă, regele a purtat în spate nişte bagaje foarte „grele”, pe care le-am realizat cu ajutorul teatrului de umbre. Şi tot aşa... Dialogul meu cu cei de pe scenă a fost total! Spectacolul a avut foarte mare succes. Ar fi trebuit să aibă loc şi în luna mai, la Sala Palatului, dar, din cauza pandemiei... nu s-a mai organizat.

Cât despre efemeritatea acestei arte... Eu înregistrez pe suport video tot ce fac, dar prea multă lume îmi spune că nu e suficient. Aşa că, de anul trecut, am definitivat o tehnică nouă de pictură în relief cu nisip. Nisipul devine monolit pe o pânză care va avea o durată de viaţă mult mai mare. E o „armătură” nouă, pe care, în timp, cred că o vor folosi şi alţii, pentru că e o noutate care ajută arta să reziste mai mult. Anul trecut, chiar am avut la „Puppets Occupy Street” o expoziţie cu 30 de lucrări de pictură în relief şi o alta la Bucureşti.

„Îmi place să aplic în fiecare an la acest festival pentru că atmosfera este creativă, plină de fantezie. Este un nucleu care creşte mereu în creativitate şi forţă de exprimare. La fiecare ediţie îmi place să vin cu lucruri noi, cu spectacole în noi, cu idei noi”.

Aşa v-a cunoscut direct şi publicul craiovean: în 2015, la „Puppets Occupy Street”, aţi susţinut pentru prima dată ateliere de Sand Art. Aţi prezentat, apoi, spectacole – inclusiv anul acesta publicul v-a putut vedea reprezentaţia „Îmblânzitorul de nisip” (26 august). Tot aici aţi făcut o paradă haute couture, în 2017, apoi aţi avut în 2019 expoziţia de care vorbeaţi... Ce v-a determinat să vă alăturaţi festivalului şi, iată, să rămâneţi o prezenţă constantă la ediţiile lui?

 Îmi place să aplic în fiecare an la acest festival pentru că atmosfera este creativă, plină de fantezie. Este un nucleu care creşte mereu în creativitate şi forţă de exprimare. La fiecare ediţie îmi place să vin cu lucruri noi, cu spectacole în noi, cu idei noi. Menirea unui artist nu e să stea într-o cameră şi să picteze ori să scrie scenarii. Ci să umble în lume, să fie „pipăit” de oameni. Pentru că oamenii au nevoie de asta... Nu să perceapă artistul ca stând pe un tron şi privindu-i de sus, ci ca pe un om normal, care doar şi-a exersat un har dat de Dumnezeu. N-am lipsit de la nici o ediţie a acestui festival şi sper să fiu primită de câte ori el este organizat şi să vin aici de câte ori pot şi exist pe acest pământ.

„Copiii pot deveni nişte ecologişti, să ştie că tot ce e în natură trebuie preţuit. Iar desenul în nisip este o formă de ajutor pentru natură: decât să tăiem copacii, să mâzgălim hârtii şi să le aruncă, mai bine avem o platformă unde punem nisipul şi desenm, ştergem, desenăm...”.

 Aţi lucrat mult şi cu copiii, de-a lungul timpului. În cadrul Masquerade Edition 2020 aveţi pentru ei – şi nu numai, e adevărat, ci pentru orice persoană de la 7 la 80 de ani! – trei ateliere de creaţie: de pictură cu ciocolată, de confecţionat păpuşi şi măşti supradimensionate din materiale reciclabile şi de poveşti cu ajutorul nisipului. Cum vă place în universul copiilor, cum este o astfel de interacţiune, de colaborare?

 Pentru mine este o bază constantă de dezvoltare a creativităţii. Ei sunt foarte sintetici, simbolismul lor este mai bun ca al meu. Eu n-aş putea din trei linii să fac un întreg univers! Acele linii gândite de un copil au o profunzime... Nici un pictor abstracţionist n-ar putea să facă ce face un copil! Îi iubesc foarte mult. foarte multe ateliere cu copiii, inclusiv în Bucureşti.

Mereu le spun cât de important este să folosească şi alte materiale. Aşa, ei au dscoperit că poţi să îşi picteze un tricou sau că pot face din trei rochiţe una singură, nouă şi mult mai frumoasă. Pot deveni nişte ecologişti, să ştie că tot ce e în natură trebuie preţuit. Iar desenul în nisip este o formă de ajutor pentru natură: decât să tăiem copacii, să mâzgălim hârtii şi să le aruncă, mai bine avem o platformă unde punem nisipul şi desenm, ştergem, desenăm...

Atelierele de ciocolată... De câte ori mâncam o îngheţată cu ciocolată, în cupa în care se servea începeam să desenez cu linguriţa diverse forme. Am o prietenă care face o ciocolată vegan, foarte bună, şi cu ea am început să experimentez. Am făcut picturi foarte... bune! Am avut inclusiv workshop-uri la Ambasada S.U.A. Fac pictură cu ciocolată de diverse culori: galbenă – cu şofran şi caju, verde – cu spirulină, roz – cu zmeură...

Anul acesta a fost mai greu la „Puppets Occupy Street” în ceea ce priveşte lucrul cu copiii, pentru că ei mă roagă să intervin în lucrările lor, să le arăt cum se face. Dar nu pot să pun mâna pe mâna lor să le arăt că e atât de simplu să mişte degeţelul în nisip sau să fac ciocolata să fie vie în momentul în care este pensulată pe o farfurie. E mai greu, sunt nişte rigori ale timpurilor, dar încercăm, aşa cum putem...

Am făcut tot posibilul să folosesc materiale care să fie sigure – am înlocuit nisipul cu mălaiul sau pesmetul, sunt produse alimentare şi ştiu că sunt mult mai sigure. Nisipul meu e adus din diferite locuri, din deşert sau de la Marea Neagră, şi, fiind aşa „plimbăreţ”, prelucrat, m-am gândit că poate nu e bine ca ei să îl atingă. Nu ştiu dacă ar putea fi sterilizat, poate că da. Dar e mai sigur aşa – ei cu alte pulberi, eu cu nisipul meu.

„Poate online-ul nu e cea mai bună alternativă. Dar, vedeţi, noi, oamenii, suntem făcuţi să ne adaptăm la mediu... Cine nu se adaptează moare. Ca artist şi nu numai. Important este să ne susţinem prin artă, pentru că fără artă nu putem să fim vii, mai ales noi, care facem artă”.

Cum traversaţi această perioadă de pandemie? Deşi mi-e greu să cred că aţi resimţit izolarea, cu atâtea preocupări şi proiecte... Chiar declaraţi undeva că pentru dvs. „o zi nu se termină niciodată în timp real, toate zilele sunt prelungite în nopţi”! Mai prinde contur vreo idee până la sfârşitul acestui an care a bulversat complet activitatea artiştilor?

 Mi-a părut rău că nu am mai făcut spectacolele programate, mai ales „Regatul Cascadelor” de la Sala Palatului... Însă au mai fost locuri unde directorii de instituţii au acţionat rapid, nu s-au pierdut în pandemie şi au amenajat special spaţii pentru copii. Aşa se face că am în continuare spectacole în grădina Operei Comice pentru Copii Bucureşti, unde fac scenografie activă. Am ateliere de creaţie cu copiii organizate împreună cu primării de sector. Am mai avut proiecte online – „pastile” de 10 minute pe tema scenografiei şi regiei, începute în mai şi care se vor finaliza în septembrie. Am lucrat şi la spectacolul pe care l-am prezentat aici, „Îmblânzitorul de nisip”, în care am mers pe ideea că nisipul nu poate fi îmblânzit decât de un suflet curat, aşa cum a fost Marius Boboc, student în anul al II-lea la U.N.A.T.C. Bucureşti. Acum lucrez la alt proiect: voi face un spectacol online... în America! Premiera va fi în noiembrie. Plus două spectacole cu copii din Întorsura Buzăului, tot online. Deci, nu m-am plictisit deloc! Poate online-ul nu e cea mai bună alternativă. Dar, vedeţi, noi, oamenii, suntem făcuţi să ne adaptăm la mediu... Cine nu se adaptează moare. Ca artist şi nu numai. Important este să ne susţinem prin artă, pentru că fără artă nu putem să fim vii, mai ales noi, care facem artă.

Atelier de pictură cu ciocolată

27-31 august, ora 19.00-20.00, Piața „Mihai Viteazu”

Participanților le sunt prezentate metode și tehnici de pictură realizată și nuanțată cu ajutorul ciocolatei.

Atelier de confecționat păpuși şi măști supradimensionate din materiale reciclabile

27-31 august, ora 20.00-21.00, Piața „Mihai Viteazu”

Scenografa Mariana Pachis le dezvăluie participanților povestea unei măști, descrisă prin desen, text și pantomimă.

Ateliere de poveşti cu ajutorul modelării nisipului

27-31 august, ora 21.00-22.00, Piața „Mihai Viteazu”

Cursanții descoperă magia și emoția creațiilor desenate și animate cu ajutorul nisipului, învățând să fie scenariști, scenografi, regizori, actori ai propriilor povești.

***

„Îmblânzitorul  de nisip”

26 august, ora 21.00 – Teatrul de vară, Parcul „Nicolae Romanescu”

Spectacolul este un dialog al actorului cu imaginile proiectate pe ecran, imagini realizate în nisip. Filmul de animație realizat în timp real se proiectează pe ecran și devine acea scenografie care regizează spectacolul. Pantomimă, poezie, muzică și artă plastică.

Artista Mariana Pachis este primul autor de Sand Art din lume care modelează nisipul în așa fel încât creează adevărate filme de animație în timp real. Era pasionată de această idee din 1980, când a văzut filmele de animație ale lui Ion Popescu Gopo, unde se foloseau noi tehnici de animație: mișcarea acelor de gămălie, a firelor de tutun, animarea obiectelor etc. În 2009 a fost prima dată când a facut publică pasiunea de a desena în pulberi sau alte materiale. Primele spectacole de Sand Art i-au fost prezentate la Euro Chanel TV și Euro Kid TV încă din anul 2009.

De-a lungul carierei, a primit numeroase distincții și premii: membru de onoare al Academiei de Muzică Cluj-Napoca (1995), Medalia de Aur la Bruxelles – Salonul de Inventică (1993), titlul de Celebritatea Anului 2016 pentru Scenografie, Regie și întreaga activitate, Ambasador al Egalității de șanse (2016). Printre altele, a realizat trofee pentru Callatis, Școala Vedetelor, Dakino, Femeia anului, Umberto Eco și filmul documentar despre Constantin Brâncuși, într-un proiect al Institutului Cultural Român din Republica Cehă, în februarie 2016, unde, prin tehnica animației, din portretul sculptorului a reușit să recompună toate operele lui în nisip.