PĂPUȘILE ȘI POVEȘTILE SE MUTĂ ÎN INIMA CRAIOVEI, DIN 25 AUGUST!

 Începe Festivalul PUPPETS OCCUPY STREET - Masquerade 2020, ediție națională!

Festivalul Puppets Occupy Street - Masquerade Edition 2020, organizat de Teatrul Colibri Craiova, finanțat de Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Local Municipal, se desfășoară în perioada 25 august - 01 septembrie, în condiții speciale, de respectare a regulilor privind prevenirea răspândirii COVID-19. Ca în fiecare an, festivalul se bucură de sprijinul regiilor autonome, instituțiilor de cultură, forțelor de ordine și voluntarilor.

Timp de 8 zile, aproape 100 de artiști din București, Arad, Timișoara, Cluj, Târgu Mureș, Brașov, Galați, Buzău, Constanța, Craiova, vor colora străzile și vor aduce la viață orașul, menținând, desigur, distanțarea fizică și regulile sanitare obligatorii. În timp ce pentru unii artiștii invitați va fi prima întâlnire cu fenomenul Puppets Occupy Street și cu publicul craiovean, pentru alții este ca o revenire acasă, ei fiind prezenți de la prima ediție, aducând anual plus de creativitate, inovație și originalitate acestui festival.

Ediția de anul acesta este una atipică, la nivel național, însă arta animației rămâne distractivă, energizantă și accesibilă tuturor. Peste 300 de evenimente, ce includ reprezentații teatrale, ateliere de creație, concerte, expoziții, proiecții video, happening-uri, animație stradală, arte vizuale, se desfășoară simultan în centrul Craiovei - Piața Mihai Viteazu și Piața William Shakespeare, în Parcul Nicolae Romanescu și pe esplanada Teatrului Colibri, și sunt gratuite. Festivalul are un caracter necompetitiv.

Pentru prima dată în festival, zilele de 25 august și 01 septembrie nu vor mai fi marcate de paradele cu păpuși supradimensionate. De aceea, prima și ultima zi vor fi zile obișnuite de festival, cu ateliere de creație și spectacole.

La atelierele de creație, prioritate au persoanele care s-au înscris pe e-mail. Locurile rămase libere sau eliberate prin neprezentare vor putea fi ocupate la fața locului. Pentru ca activitățile practice să se desfășoare în condiții de siguranță sanitară fiecare copil trebuie să aibă asupra sa un penar cu creioane, creioane colorate / carioci, lipici, foarfecă, gumă de șters, ascuțitoare.

Atelierele se vor desfășura dimineața, între orele 11:00 - 13.00 în Parcul Nicolae Romanescu, în intervalul 11:00 - 17:00 la Teatrul Colibri și între orele 18:00 - 22:00 în Piața Mihai Viteazu și Piața William Shakespeare. Spectacolele vor începe cu precădere la ora 18:00 și vor avea loc în centrul Craiovei - Piața Mihai Viteazu și Piața William Shakespeare, pe esplanada Teatrului Colibri și în Parcul Nicolae Romanescu - Teatrul de Vară și în poienița de vizavi. Expozițiile vor fi deschise zilnic, de la ora 10:00, la Sala Studio și în Foyer-ul Teatrului Colibri.

Accesul publicului la spectacole și ateliere se va face doar în limita locurilor disponibile în spațiile special delimitate pentru desfășurarea acestora, obligatoriu cu mască și după măsurarea temperaturii. După fiecare spectacol, publicul va elibera zona pentru dezinfectarea spațiului. La accesul în spații se va păstra distanța de minim 1,5m între persoane, iar distanța între spectatori / cursanți va fi de 2m. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura sau care au temperatura corporală mai mare de 37,3oC nu vor avea acces în locații!

Puppets Occupy Street este un festival creat pentru comunitate, fiind primul festival din România care se desfășoară exclusiv în spații neconvenționale și care promovează artiștii independenți și companiile private de teatru. Ediția din acest an este prima în care se regăsesc doar artiști din România, din cauza situației sanitare de la nivel mondial care nu a mai permis invitarea artiștilor străini. Publicul se va bucura însă din plin de o mare diversitate de evenimente, care îi vor dărui 8 zile cu povești create special pentru această ediție de festival.

0 comentarii