Poveşti cu bucuria muzicii, spuse de Valentina Coţofană

PUPPETS STORY

 „A face carieră în lumea artei nu este un drum uşor”, spune Valentina Coţofană. Ajungi departe „dacă eşti foarte bun – eşti serios, munceşti şi sacrifici puţin copilăria”. Şi ştie ce spune: cântă la vioară de la 6 ani şi are o carieră în domeniu, încă din 2015 fiind artist instrumentist la Teatrul Naţional de Operetă şi Muzical „Ion Dacian” din Bucureşti.

Desigur, nu toţi copiii trebuie să facă performanţă, dar a cânta şi a asculta muzică sunt activităţi care e important să nu lipsească din viaţa lor. Muzica, se ştie, este stimulent pentru intelect, imaginaţie şi creativitate – se zice că muzicienii sunt unii dintre cei mai creativi oameni! Apoi, muzica e o limbă universală, ne relaxează, iar lista beneficiilor ar putea continua. La atelierele pe care le-a susţinut zilnic în cadrul „Puppets Occupy Street”, Valentina Coţofană le-a reamintit toate aceste lucruri părinţilor, iar pe copii i-a învăţat să își construiască instrumente muzicale din obiecte reciclabile, cu care apoi să-i acompanieze pe micii marionetiști.

Cu bucurie artista ne-a spus povestea sa de dragoste pentru teatrul de animaţie, a vorbit despre experienţa festivalului de la Craiova – la care participă încă din 2014! – şi provocările Masquerade Edition 2020, din cauza tuturor regulilor de igienă şi distanţare fizică. 

„Sunt copil crescut în Operă”, îşi începe povestea Valentina Coţofană. „De mică am văzut care sunt etapele creării unui spectacol, unui concert – cum îşi învaţă soliştii textul, cum fac repetiţiile cu costume, cum este o avanpremieră. Lucrurile acestea îmi erau familiare şi atunci m-am apropiat foarte mult de zona teatrului de animaţie”. Mama sa lucrează de 25 de ani la Opera Naţională Bucureşti – întâi ca sufleor, acum ca traducător. Valentina Coţofană a început studiul viorii la 6 ani şi jumătate. Nu prea i-a plăcut, ar fi vrut să facă pian, ca mama. Dar a întâlnit profesori excelenţi, recunoaşte, „care au avut o răbdare enormă cu mine”. În 2008 a absolvit cursurile Colegiului Naţional de Arte „Dinu Lipatti”, iar în 2012 – pe cele ale Facultăţii de Interpretare Muzicală din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti.

La „Puppets Occupy Street” a ajuns chiar de la prima ediţie, în 2014, când a susţinut un recital şi un concert împreună cu o trupă de muzică irlandeză. „În 2015 nu mai ştiu din ce motiv am ratat festivalul. Oricum, a fost o greşeală pe care n-am vrut să o repet în anii următori!”, spune râzând. „Pentru că la acest festival am învăţat o mulţime de lucruri. În primul rând, cum să lucrez cu tinerii artişti în devenire – pentru că, dacă ştim cum să ne comportăm cu ei, să le descoperim potenţialul, cum să îi îndreptăm către artele frumoase, putem fi mândri de noi că ajung mari artişti”, adaugă. „De exemplu, la atelierele de instrumene muzicale din acest an am descoperit copii foarte buni din punct de vedere ritmic, lucru mai rar întâlnit. Şi ţin neapărat să mă văd cu părinţii lor, ca să ştie că au un potenţial care e păcat să se piardă”, mai spune Valentina Coţofană.

Să susţină ateliere de muzică pentru copii în cadrul „Puppets Occupy Street” n-a fost o alegere, recunoaşte, ci o sugestie făcută de prieteni, care ştiau că iubeşte teatrul de păpuşi. Mari, foarte mari emoţii a avut la primele ateliere! În timp, şi-a dezvoltat propria metodă, iar acum... „Sunt foarte fericită şi n-aş înlocui cu nimic experienţa aceasta!”, afirmă. „Revin, an de an, pentru că deja suntem cu toţii o mare familie, îmi este mai mare dragul să lucrez alături de ei! Nu m-am simţit niciodată ca la un alt festival, la care vin, îmi fac treaba şi am plecat. Exclus aşa ceva aici! Dacă nu am mult de lucru, simt că am trecut prin festivalul ăsta degeaba! Şi aşa mare drag am să lucrez cum n-am în nicio altă parte”, mărturiseşte violonista.

O provocare în relaţia cu participanţii – ca pentru toţi artiştii implicaţi în Masquerade Edition 2020! – a fost respectarea strictă a regulilor de igienă şi distanţare fizică. „A fost o ediţie atipică şi sper că singura. Însă ne-am adaptat... A fost dificil în primul rând pentru copii, pentru că nu e o plăcere să poarte în permanenţă mască, să dorească să vorbească cu tine şi să nu poată fi auziţi – pentru că masca atenuează din sunet. În acelaşi timp, tu, ca instructor, trebuie să vorbeşti mult mai tare, mai răspicat. Eu, nefiind actor de profesie, recunosc că am un minus aici... În acelaşi timp, trebuie avut grijă să nu pari arţăgos, ci să pară că vorbeşti cu copiii pe un ton normal – puţin mai ridicat, dar nu ţipat. Pentru mine asta a fost o problemă. În plus, a trebuit ca noi, coordonatorii, să purtăm mânuşi şi, cu toate astea, să nu atingem copiii sau obiectele pe care ei le foloseau. Le-am sugerat să îşi aducă fiecare creioane, foarfecă, lipici, dar nu au făcut toţi asta. Şi atunci a trebuit să vin cu ustensile de rezervă, pe care să le dezinfectez înainte şi după folosire”.

O şi mai mare provocare rămâne însă pentru Valentina Coţofană să îi convingă pe cât mai mulţi părinţi cât de importantă este muzica în viaţa copiilor, câte beneficii are pentru dezvoltarea lor şi de ce este nevoie să fie respectată ca materie de studiu în şcoală. „Din păcate, observ că se cam trece peste muzică, peste desen... Cu mare tristeţe o spun. Este indus faptul că nu mai sunt o necesitate, o prioritate, că pe viitor nu se întorc banii cu lopata din meseriile astea. Dar părinţii trebuie să înţeleagă că arta ajută foarte mult la dezvoltarea copiilor”, mai spune Valentina Coţofană. Că muzica este pentru suflet la fel cum exerciţiul fizic e pentru trup o spunea Platon, cu mult timp în urmă. Probabil atât de mult încât am uitat... Noroc că există „Puppets Occupy Street” să ne reamintească! Şi Valentina Coţofană care ştie că muzica e magie, că poate schimba lumea pentru că poate schimba oamenii!