PUPPETS PLAY
La Teatrul Copilăriei, distracţia este întotdeauna garantată! La cursuri, ateliere de creaţie, dar mai ales la spectacolele cu cele mai iubite personaje ale copiilor. Nu ne credeţi sau nu puteţi ajunge în Buzău, unde Teatrul Copilăriei îşi are sediul? Haideţi, atunci, la „Puppets Occupy Street”, să vă convingeţi văzând „Rapunzel” şi „Lampa lui Aladdin”, spectacolele – cu patru reprezentaţii fiecare! – cu care actorii Ionuţ Ghinea şi Ana-Maria Puşcălău au venit pentru prima dată la Craiova! Dacă vă grăbiţi, mai puteţi ajunge la ele astă-seară, de la 18.00 şi 20.00, în centrul oraşului. Dacă nu, mâine-seară, în Parcul „Nicolae Romanescu”, de la aceleaşi ore.
„Am văzut că în ultimii ani festivalul de la Craiova a luat o amploare foarte mare şi de vreo doi ani ne tot propunem să venim aici, doar că nu s-a putut. Atmosfera este una foarte prietenoasă. Şi se vede că e organizat de profesionişti, mai ales în ceea ce priveşte programul spectacolelor, dar şi normele de distanţare”, apreciază Ionuţ Ghinea. Îi împărtăşeşte părerea Ana-Maria Puşcălău: „Când am venit am fost primiţi cu nişte foarte mari braţe deschise! O bucurie a fost şi întâlnirea cu colegii de breaslă, cu care tot căutăm soluţii în această perioadă dificilă, vorbim despre cum am putea să ne adaptăm la noile condiţii. Sperăm să fie doar începutul şi să revenim aici şi la ediţiile viitoare ale festivalului”.
Ionuţ Ghinea şi Ana-Maria Puşcălău sunt doi tineri actori, ambii absolvenţi, în 2011, ai U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” Bucureşti, la secţia Păpuşi-Marionete. Au pus bazele Teatrului Copilăriei, din Buzău, în urmă cu 6 ani, cu scopul de a participa în procesul educativ al copiilor, prin spectacole cu păpuşi şi marionete. „După absolvirea facultăţii, fiecare dintre noi a luat-o pe calea lui: Ana-Maria – la Teatrul din Târgovişte, eu – la Ţăndărică, un an de zile. După care m-am retras în Buzău, unde am adus copiilor ce am învăţat. Am deschis o sală de spectacole într-un mall din centrul oraşului, unde am încercat să facem, de fapt, un mini-centru cultural. Am organizat expoziţii de pictură, cursuri de arta actorului, o stagiune cu spectacole în fiecare sâmbătă şi duminică. Până anul acesta, când a venit pandemia şi am fost nevoiţi să închidem sala, pentru că s-au suspendat toate activităţile în spaţii închise, pe o perioadă nedeterminată. Aşteptăm să se relaxeze măsurile ca să redeschidem”, povesteşte Ionuţ Ghinea.
Teatrul Copilăriei are în repertoriu peste 25 de spectacole – unele dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite poveşti ale copilăriei: „Alice în Ţara Minunilor”, „Albă ca Zăpada”, „Apolodor”, Degeţica”, „Motanul Încălţat”, „Peter Pan”, „Vrăjitorul din Oz” ş.a. La Craiova, prezintă „Rapunzel” şi „Lampa lui Aladdin”. «Sunt două spectacole cu poveşti cunoscute, cu „priză” la public o dată prin titlu, apoi prin punerea în scenă. Sunt spectacole interactive, cu păpuşi şi cu actori la vedere. Îmbinăm arta actorului cu teatrul de animaţie, dar totuşi păstrând reprezentarea clasică a teatrului de păpuşi şi a teatrului la paravan», mai spune actorul buzoian. Poftiţi, aşadar, la Teatrul Copilăriei!
Când şi unde vă întâlniţi cu Teatrul Copilăriei:
„Lampa lui Aladdin”
28 august, ora 18:00 – Piața „William Shakespeare”
29 august, ora 18:00 – Teatrul „Colibri”, esplanadă
30 august, ora 18:00 – Piața „Mihai Viteazu”
31 august, ora 20:00 – Teatrul de vară, Parcul „Nicolae Romanescu”
„Rapunzel”
28 august, ora 20:00 – Piața „William Shakespeare”
29 august, ora 20:00 – Teatrul „Colibri”, esplanadă
30 august, ora 20:00 – Piața „Mihai Viteazu”
31 august, ora 18:00 – Teatrul de vară, Parcul „Nicolae Romanescu”
„Spectacolele sunt adaptate pentru a evidenția importanța binelui în acțiunile pe care le întreprind personajele. Poveștile acestea clasice insuflă valori etice și morale, pe care noi le facem accesibile publicului copil prin ilustrare și joc actoricesc. Identificarea cu o situație similară cu cea văzută pe scenă, poate avea efect educativ pe lângă latura de divertisment”. (Teatrul Copilăriei)
0 comentarii